Din fericire, m-am nascut intr-o familie in care sarbatoarea Craciunului sterge orice rautati de peste an si ne apropie intre noi ca si rude, copii, parinti, bunici, nepoti. Imi amintesc cand stateam cuminte in camera in asteptarea Mosului, iar la un moment dat ai mei intrau in camera si imi spuneau: “Boafo, a venit Mosul!!! Hai sa vedem ce ti-a adus!”. Momentele acelea nu se pot descrie in cuvinte.
Stiu doar ca emotia si nerabdarea erau ca la ele acasa. Vremurile s-au schimbat, dar noi am ramas aceiasi cand vine vorba de Craciun. Pentru mine Craciunul nu e o sarbatoare notata cu rosu in calendar, pentru ca nu cred in calendare crestine, in Biblii, biserici sau rugaciuni. Este pur si simplu o sarbatoare a sufletului si a dragostei, a emotiei, a daruirii, a iernii, a amintirilor si a familiei.
Sunt deasemenea constienta ca sunt copii care nu au parte de asemenea Craciunuri, poate unii copii nici nu stiu ce inseamna a sta cu familia in jurul bradului si a canta colinde cu lacrimi in ochi. La ei ma gandesc cand spun ca atmosfera asta trebuie creata intr-un fel sau altul…
Trecand astazi prin centrul orasului nu am putut sa nu observ bradul proaspat-adus acolo.

Asta m-a facut sa ma gandesc la magia Craciunului, la straiele albe pe care lumea le imbraca, la beculetele multicolore de pe strazi si la zambetele copilasilor atunci cand in ochi le sclipeste speranta, emotia, nerabdarea, copilaria.
Va veni Craciunul, oameni buni. Hai sa il facem la fel ca in restul anilor!