24 februarie 2006…
De ce… doar lacrimile ce ii lasau urme pe obraji, ii cunosteau adevarata durere… dar nu era nimic… el tacea, inghitea, suporta,plangea,se enerva,se calma, iar plangea,se… gandea… iar apoi scria… si isi punea pe foi gandurile, sentimentele… mai frumos decat o facuse cineva pana atunci. Iubirea era conturata mirific, iar sentimentele colorate intr-un mod aparte. Nu putea sa realizeze ca persoana la care tinea atat de mult ii rostise ultimele cuvinte… ” Te iubesc dar adio… ” … o propozitie in care se afla cele mai grele cuvinte din vocabular… ” iubesc ” si “adio “. Insa el indura… si scrie… scrie… si… si… si… arunca foile. Era deja mult prea mult… nu suporta sa isi citeasca zilnic trista povestea…
Tace, merge inainte si isi inghite lacrimile.
14 februarie 2008 …
Echilibrul dintre iubire si ura se pastrase… mergea drept si privea doar in fata… insa… dintr-o data o fata.. cu zambet de copila ii spune bb ce nu auzise in viata lui… ii sopteste intr-un mod in care nu i s-a mai soptit inainte… este cuprins, ademenit,respins, mai exact vrajit de alti ochisori, de alta privire, de un alt suflet…
Se pare ca totusi, desi suntem trecatori prin viata, sentimentele sunt mult prea greu de inteles de catre om… sunt starile ce se pot regenera, starile ce pot fi controlate ( insa nu de noi ), starile ce te fac sa te simti bine,prost,important,nesemnificativ,puternic,slab, sau mai stiu eu cum… ( pe unii ii face blegi ).
Fratilor… nu dau sfaturi cum fac altii, nu infloresc articolele, spun doar adevarul…
